duminică, 4 octombrie 2009

Timpul trece, mastile cad...


Ce caut eu in viata mea? Vreau sa am un sens in viata mea!!! De ce simt ca cer imposibilul? Am o mie de indoieli in suflet si, daca l-as localiza, as baga mina dupa el sa-l smulg, sa-l arunc cainilor....sau mai bine....Zboara suflet drag, iubirea mea te va veghea, lacrimile mele iti vor arata drumul. Esti tot ce am, sint tot ce ai...dar daca nu te poti vindeca, Adio, suflet care strigi de durere.

Nu fac nimic decit sa meditez in agonia singuratatii. Am devenit nepasatoare la tot ce e in jurul meu. Ucid cu privirea. Nu pot sa respir, nu vad cerul. Inima mi-e pustiita.Nu percepe frumosul. In zadar incerc sa gasesc raspunsuri, sa inteleg adevarul si adorm, tirziu, in noapte, disperata. Nu mai pot visa. Ochii imi sunt orbi.
Nu mai stiu sa zimbesc. Buzele imi sunt amortite. Ma simt inutila. Sunt obosita si ma misc automat...din inertie...cu precizia unui robot.
Viata-i o calatorie ce o faci mai mult pe uscat: pe pamant, dar, uneori, in acest mars fortat, ajungi la o mare infuriata, cu valuri ce bat cu forta nebuna tarmurile, izbite de vant, cand inapoi nu mai poti da. Si esti intr-o stare de suflet disperata, caci ti-ai irosit toata energia din tine, ca sa ajungi la o tinta! Totusi, mai trebuie sa-ti fi ramas o palpaiala mica de speranta, ca vei reusi sa treci marea si sa ai din nou speranta de siguranta si adevar!... Dar acum sufletu-mi urla intr-una. Plange si se zbate pana la epuizare!