vineri, 31 decembrie 2010

La multi ani!

La fiecare sfarsit de an, privim cu speranta, cu veselie si cu inima deschisa, catre ce va fi sa fie.
Va doresc sa aveti multa caldura in jur si iubirea celor dragi. Fiti generosi si impartasiti tot ce aveti mai bun cu ceilalti, toate momentele frumoase! Sa fiti veseli si luminosi! Sa aveti sanatate trupeasca si sufletul linistit, ca sa va puteti bucura de fiecare zi si sa gasiti puterea de a trece peste orice obstacol!
Pina la urma, va doresc un An Nou exceptional.

luni, 27 decembrie 2010

M-a durut Craciunul


Nu suntem niciodata singuri, asa spuneam acum citeva zile pe o pagina de socializare. Sarbatorile de iarna inseamna mai mult decat brazi impodobiti, lumanari aprinse si miros de cozonac. Inseamna spiritul dulce al prieteniei,  bunatate si speranta renascuta. Este pace si intelegere.Va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi, mi-ati acceptat filosofiile si va doresc Sarbatori Fericite, An Nou exceptional. 

Bradul meu
Coltul meu cu antichitati:



Macar el s-a bucurat de Craciun:










Pina cind ma adun sa mai pot scrie ceva, va imbratisez si va port in suflet.

duminică, 5 decembrie 2010

Maini dibace

Cu cateva lemne ratacite, din "componente" de mobila veche si nefolosita, putin bait, un strop de lac, rabdare si indemanare, am adus ceva nou, si util, in casa.

joi, 2 decembrie 2010

Romania noastra si a lor

Ca in fiecare an, prima zi de decembrie a fost marcata de manifestarile de Ziua Nationala care, ieri, au adunat, dupa unele date, in jur de  3.000 de persoane. Parada militara, poate cea mai pertinenta actiune din cadrul zilei, a strans in strada, pe o grindina taioasa, 1.500 de militari. In ciuda vremii nefavorabile unui astfel de eveniment, nu au lipsit nici incidentele. Comandantul paradei, generalul de brigada Nicolae Ciuca, comandantul Brigazii 282 Mecanizata „Unirea Principatelor”, unul dintre cei mai tineri generali ai Armatei Romaniei, a acordat onorul premierului Emil Boc, si nu lui Mircea Geona, presedintele Senatului, asa cum prevede protocolul. Si daca nu va asteptati, aflati ca importanta zilei nu a infranat pornirile huliganice, premierul Emil Boc fiind huiduit la scena deschisa. Nu ca ar fii fost pe nedrept, dar ieri se putea face rabat de la acest obicei. Boc a catalogat acest fapt drept o expresie a democratiei care este consacrata in Romania de 20 ani. Un moment mai "special" a fost acela cand, desi a transmis cele mai bune urari Romaniei cu ocazia Zilei Nationale, Tokes a spus si ca "bunavointa neconditionata si loialitatea nu ne pot face sa uitam ca este si o zi de doliu pentru Ungaria", deoarece actuala "Romanie a fost nascuta prin divizarea Ungariei".
 Revenind la vremea vitrega, avioanele si elicopterele pregatite de parada au ramas la sol. Niciun avion nu a survolat cerul de 1 Decembrie, chiar daca programul se anunta spectaculos. Una peste alta, defilarea pe Bulevardul Kiseleff, de 1 decembrie, a insemnat 1.500 de militari, 380 de politisti si jandarmi, arme si tancuri si tehnica de lupta NATO si aproximativ 3.000 de curajosi care au iesit din case sa urmareasca, pe viu, parada.


Mai putin curajoasa, am preferat sa urmaresc spectacolul "strazii" din fata televizorului. Este inutil sa spun ca ma dezgusta opulenta afisata in timpurile pe care le traim, in conditiile in care criza si-a scos ghearele si coltii, iar marea majoritate traieste cu grija zilei de maine. Insa m-au emotionat povestile, mai putin stiute, difuzate de ProTv (la 15 ani de la nastere). Cel mai bun exemplu este lupta pentru viata pe care o duce parintele Tanase de la Valea Screzii, satul copiilor fara parinti. De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Polopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase impreuna cu Asociatia ProVita a pus bazele unei alte Romanii desprinsa din Romania. In lumea indiferenta si egoisa in care traim, ceea ce se intimpla "intre dealuri" la Valea Screzii, pare desprins dintr-un basm, orice rau fiind sters din dictionarul localnicilor si celor peste 300 de suflete care cresc si se formeaza acolo. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata. Ca sa crezi si sa simti bunatatea si miracolul, trebuie sa ajungi acolo.

Impresionate au fost si povestile despre primarul comunei Dudestii Noi, judetul Timis, care la nici 30 de ani are state vechi la carma comunitatii. Se lupta cu sistemul, construieste bunastare, ridica nivelul de trai, iar in timpul liber canta. Anul trecut, Nica a fost primul primar care si-a incercat norocul la Eurovision. Chiar daca nu castigat Eurovisionul, primarul din Dudesti nu s-a lasat. Exerseaza in fiecare saptamana, lanseaza videoclipuri si canta la petreceri.

Sau despre alpinistii romani care au cucerit Turnul Eiffel, simbolul Parisului. Muncitori, saritori, putin pretentiosi si mai ieftini decat cei francezi. La inceput a fost placerea de a se atarna in chingi. Treptat, a devenit nevoia de a face un ban. Dimineata urca in turn, iar la ora sapte sunt deja printre nori si lucreaza de zor la renovarea Turnului Eiffel. La 11 coboara pentru masa de pranz. Fiecare isi pune pe masa ce a adus de acasa. Pentru cei mai multi dintre ei, escaladarea Turnului Eiffel a fost o aventura. Uneori frumoasa, alteori obositoare. Insa pentru fiecare in parte experienta de a trai printre nori un an si jumatate, de a lua parte la refacerea unuia dintre cele mai mari simboluri ale lumii a insemnat trecerea la un alt nivel, spune ProTv. Si-au transformat pasiunea de a atinge norii in meserie, in bani si poate mai tarziu in afaceri, pe care sa le dezvolte aici, in tara lor. Pana atunci, se bucura de mica lor Romanie pe care si-au desenat-o printre nori.
Adunate, toate povestile mi-au hranit demnitatea si onoarea de roman chiar daca nu pot spune cu sufletul impacat "La multi ani, Romania".

marți, 23 noiembrie 2010

Si timpul trece...

Toamna tirzie cu dureroase framintari de frunze uscate si cu miracole de apusuri de soare patate de purpura si violet. Zilele, ca un tablou nesfirsit inca, isi schimba in fiecare zi culoarea si dispozitia...Vremea a golit crestetul copacilor iar ploaia marunta si rece a scuturat castanii, presarind aleile cu frunze mari, roscat- caramizii, incrustate in pietrisul argintiu ca niste pete de singe.
Ma intreb, totusi, de ce oare, pe timp de ploaie ne vin in minte prietenii vechi, relatii neconsumate, iubiri interzise, si fredonam cintece in care predomnina cuvintele "dragoste" si "sarutare". Poate pentru ca picaturile de ploaie schiteaza, in caderea lor pe trotuar, gestul senzual al unor buze care se lipesc de altele? Ploile au ceva din vertijul cascadelor si, in afara de caderile naturale de apa, doar sarutarea iti mai poate da vertijul adincimilor in care te poti pierde cu totul. Ploua:) si as bea o cafea dulce pentru ca destul de amare sint povestile de viata si, cu siguranta, ar putea face subiectul unor romane exceptionale. In loc de concluzie, daruind libertatea (dovada suprema de dragoste), daruim viata pe care nu o putem trai cu adevarat, decit subordonind-o inimii.
 Bhromor- Koio Gia
Asculta mai multe audio diverse

Aici sintem noi:)

joi, 18 noiembrie 2010

Extaz

Astazi sint bucuroasa, fericita, extaziata. Am polite, dulapioare, rafturi(cum vreti voi sa le spuneti) noi. Sa-mi traiasca tatal si sa-mi tot faca atunci cind mi se nazare.




marți, 16 noiembrie 2010

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Europa Parc

 

Maria mea s-a intors din Germania. Vestea buna este ca a reusit sa scape teafara din Europa Parc. 

vineri, 12 noiembrie 2010

miercuri, 10 noiembrie 2010

Am implinit 3 ani!





Avem 3 ani impreuna

marți, 9 noiembrie 2010

Fosta iubire (EL si EA)

Fosta iubire - EL

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.

Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.

Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că-mi e aproape pasul tău îngust.

A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat şi o adresă...
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.

Fosta iubire - EA

Nici amintirea nu te mai pastreaza
De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon
Ai fost o nebunie si o raza
Ramai un numar vechi de telefon

Mai vine cineva si mai imi spune
Cate ceva de bine sau de rau
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luand tot ce era al tau

Te acordasem ca pe o vioara
Cantai in (carne) palma, sub barbia mea
Si brusc te-am aruncat pe usa-afara
Si nu ai mai putut de-atunci canta

In front daca eram sau mort de boala
Condamnat sau cu genunchii franti
Dragoste speranta si rascoala
Peste mine trebuia sa canti

Dar acordajul tau a fost vremelnic
Tu ai cantat c-asa stiai ca-mi placi
Si-atunci dintr-un uitat si trist pomelnic
Cu un suras de neputinta taci

Ai fost iubire sau minciuna lunga,
Te rog da voie gandului curat
Din departarea mea sa te ajunga
La orice nume azi te-ai fi uitat

Un telefon uitat si o adresa
Aud ca suferi si traiesti urat
Si-ti cureti zilnic cuvenita lesa
Si tu cu mana ta ti-o pui la gat

Nu mai existi esti traznetul de vara
Ce mi-a lasat in creier cer topit
Si cand te-am aruncat pe usa-afara
Cel mai mult antuncea te-am iubït...

vineri, 5 noiembrie 2010

Adio, maestre!

S-a rugat pentru parinti, ne-a salutat cordial si cardiac si s-a despartit de noi, trist, poate prea grabit, si parca prea devreme, pentru linistea eterna. Flacara marelui poet, Adrian Paunescu s-a stins in aceasta dimineata, pentru ca inima lui obosita nu a mai avut putere bata. Am convingerea ca, la fel ca Eminescu, Adrian Paunescu ramane prin opera lui nemuritor.
Ma doare moartea si neputinta. Ma doare ca ne iubim semenii si valorile abia dupa ce nu mai sint. De ce nu sintem in stare sa le aratam ce inseamna pentru noi atunci cind sint in viata? Cum bine mi-a spus un suflet drag, Cristi Iordache, poet deosebit, nu stim sa ne iubim. Nu vrem, ne fortam sa nu vrem. De parca ar fi o stare de normalitate. Cel mai mare om al culturii romanesti a pierit si noi nu vom afla decit peste zeci de ani ca el a fost acela. A murit o parte din copilaria mea, din adolescenta, si ma uit cu stupoare ca si in fara mortii sintem rai.
E mult mai usor sa arunci cu pietre decat sa apreciezi calitatile. Privire patrunzatoare, sfredelitoare, ochii i-au vorbit pina in ultima clipa, afisind tristete si strigind  durere. Dar nimeni nu i-a auzit. Inima l-a tradat si a murit cu durerea ca tara asta inca sufera, iar el nu poate face mai mult.



Adrian Paunescu - Cu tine


Cu tine viata mea se lumineaza,

Cu tine hotarasc a obosi,

Cu tine urc astenic spre amiaza

Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,

Cu tine este tot si e nimic,

Cu tine-mi infloreste lancea rupta,

Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,

Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,

Cu tine astazi mi se face maine.

Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,

Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,

Cu tine nici tristetea nu e trista,

Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,

Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,

Cu tine-ncep si se termina toate,

Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,

Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,

Cu tine cubul redevine sferic,

Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,

Cu tine reincepe viata mea,

Cu tine e mai greu ca fara tine,

Dar fara tine nu s-ar mai putea.

Ramas bun

joi, 4 noiembrie 2010

Imaginea din oglinda

Ratiunea este "data" tuturor oamenilor, dar nu toti stiu sa se foloseasca de ea. Arta de a o valorifica la justa ei valoare se invata zi de zi, intreaga viata. Ca si stiinta, ratiunea nu numai ca se invata, dar se experimenteaza si se exploreaza mereu, pornind, de fiecare data, de la un alt nivel. Ca sa fie din ce in ce mai inalt (nivelul, caci despre el vorbim), presupunem adeseori, darimarea unora dintre principiile pe care ratiunea se baza pina in acel moment. De aceea, omul care este indragostit de ideile lui, de cunostintele pe care le-a acumulat invatind ani de zile, si care nu este capabil sa accepte ca tot ce considera el ar fi corect ar putea fi, in realitate, fals, se bareaza singur. Piedica pe care si-o pun, din comoditate si din orgoliu, multi oameni invatati, care cred ca adevarul sta numai in formulele matematice este, din pacate, un zid in calea cunoasterii. Ca sa darime acest baraj, trebuie sa-si reaminteasca neincetat ca ceea ce stim noi despre Univers este doar o proiectie tridimensionala a acestuia. Nu mai mult.
Exercitiu de imaginatie, nu? Sa ne imaginam ca pentru citeva minute, noi nu am mai vedea lumea in mod direct, ci doar prin intermediul unei oglinzi.


Ar fi ca si cind am sta cu spatele la lume si am privi in oglinda, nu peste umar, la ce se intimpla acolo. In cazul acesta, tot ce am putea sti nu ar fi tocmai lumea propriu-zisa, ci doar o proiectie a ei. Cu alte cuvinte, in loc sa vedem un om, adica un corp tridimensional, am vedea imaginea lui in miscare, respectiv o proiectie bidimensionala (un soi de film). S-ar putea spune ca in aceste conditii imaginea noastra despre lume ar fi falsa? Neadevarata? Nu, desigur. Daca o imagine este mai putin completa nu inseamna ca este falsa, chiar daca adevarurule noastre despre lume nu ar putea fi decit incomplete, partiale, aproximative, sa zicem. Dar ar continua sa fie adevaruri. Ne-am putea baza pe ele si am putea construi rationamente valabile cu ajutorul lor. E greu de acceptat si, ce-i drept, suna descurajant, dar si fara sa ne imaginam nimic, lucrurile stau tot asa. Pina la urma cit de utila este o imagine in oglinda? Destul de utila pentru o femeie care vrea sa se fardeze sau sa-si aranjeze parul. Imaginea din oglinda reprezinta, in continuare, doar o palida imagine a adevaratei figuri a doamnei, dar ea va putea sa se bazeze pe informatiile reflectate de sticla oglinzii si va putea sa se foloseasca de ea intr-un mod creator. Chiar daca nu vede fiecare atom al pielii. La fel fac si savantii. Cu o indrazneala demna de admirat, toti inventatorii se sprijina pe adevarurile incomplete cu care jongleaza stiinta si fac inca un pas in necunoscut. Daca pasul facut este corect, el se verifica. Daca nu, nu. Lumea ne acorda acest mic avantaj: putem avea incredere in legile Universului pentru ca se respecta tot timpul la fel. In aceste conditii putem avea, macar, siguranta esecului: daca un rationament nu se verifica sigur este gresit. Concluzia  este ca toti aceia carora le plac ideile lor si se tem sa nu le piarda, aceia care se tem de noile adevaruri si nu sint dispusi sa se indoiasca de nimic, sint sortiti sa ramana blocati in fata unui zid de nepatruns, departe de adevar. Ceilalti, fara a fi a priori mai buni, mai au o sansa: aceea de a evolua spre mai bine.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Masuri pentru iesirea din criza

Le-am primit pe mail. Lecturati si va amuzati:)


Propunem Guvernului urmatoarele masuri pentru iesirea din criza:

1.  Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare - Marea Neagra , Dunare - Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului, etc.

2.  Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential . Cei care nu maninca nimic si in consecinta nu "produc" vor plati un impozit forfetar.

3.   Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medici de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Asmatici au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4.  Impozitarea pe kilogram. Orice roman peste 35 de kg este un  "gras nesimtit '' pe principiul lui Basescu " slabutul il duce in spate pe cel gras "

5.   Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara . Taxa va fi de 50 % din valoarea totala a alocatie care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sint scutiti de taxa ungurii din Harghita , Covasna si Mures deoarece ei oricum nu stiu decit ungureste deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba.

6.  Orice barbat care are mai mult de 124899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro / 1000 fire de par . Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si /sau  cu suvita peste chelie sint scutiti.

7.  Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.

8.  Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform D-soarei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati "taxa de atelaj impins/tras de animal de povara" (bou/vaca in cazul nostru) . Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.

9. Taxa de caldura pentru vara deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfintului Guvern si nu este normal. Astfel pentru fiecare geam deschis vara , la caldura peste 18 grade se va plati o "taxa de geam deschis" in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.

10.  Sugarii si bebelusii care folosesc pampers (nesimtitii!!!) vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 1 iunie 2010 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din "produsul" rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare pe care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC.

11. SI NU IN ULTIMUL RIND TAXA PE PROSTIE PENTRU CA SINTEM ATIT DE PROSTI INCIT II RABDAM

miercuri, 27 octombrie 2010

Tort Crissa:)

Dupa o zi obositoare...numai atit mi-a iesit:)

Si gata cu mincarea pentru ca "ma" transform in blog de gateli.

luni, 25 octombrie 2010

Azi nu


Astazi nu am avut chef de nimic. Din nimicul asta rezulta scovergi:) Poftiti cit sint calde. Poate aveti voi mai multa inspiratie.

joi, 21 octombrie 2010

Jumatati de masura

Se intimpla citeodata sa te trezesti in fata unor sentimente covirsitoare. Le vizualizezi atit de clar, incit aproape ca ti se par palpabile. Esti tentat sa intinzi mina pentru a le atinge si te intrebi daca sint reale sau ai visat. Aproape ca te curpinde o ceata densa din toate partile si, odata ce patrunzi in interiorul ei, nu ti se mai pare apasatoare si periculoasa. Si te complaci in situatia asta, traind ceea ce simti. Si asta, pentru ca odata traite acele sentimente, ele dispar, nu ti se mai par sa fi fost covirsitoare si apasatoare. Si atunci apare intrebarea fireasca - a fost vis sau realitate?
Intri in joc obosit si iti doresti ca macar o data in viata sa renunti la joaca. Asa ca, pentru scurt timp arunci masca si esti tu.

Dar jocul vietii este legat de tine, aproape ombilical,  incit cauti repede masca, cu teama ca cineva te-ar fi vazut, fie chiar si pentru o clipa, fara ea. Speri sa nu fi observat nimeni ca ti-ai aruncat masca. Nu recunosti nimic si continui jocul care nu-ti permite sa fii tu insuti. Si-ti vine in gind ca atunci cind esti singur, mastile isi pemit sa cada, linistea te inconjoara, iar gindurile zboara prin colivia neputintelor. Cind esti singur, minciuna ingheata... Si iti aduci aminte de masca dorindu-ti sa poti plinge doar cu un ochi iar cu celalalt sa zimbesti. Ca si cum ai suferi doar cu o jumatate de inima...
De ce porti masca? Pentru ca increderea si sinceritatea au devenit periculoase intr-o realitate in care minciunile si jocul, adesea neprincipiale sau murdare, sunt la ordinea zilei. Prin urmare, preferi ca inchis intre zidurile inalte ale neincrederii tale, sa porti masca si sa traiesti cu speranţa ca cineva, cindva, va auzi glasul inimii tale si te va indemna sa fii tu insuti.
Important este sa nu uiti ca oamenii vin si pleaca din viata ta, ca indiferenta ucide si ca n-ar fi deloc o dovada de lasitate sa fugi cind totul devine mai mult decit poti suporta. In timp, echilibrul revine, il regasesti acolo unde a fost mereu, in tine, il redescoperi in inimă, il testezi cu fiecare experienta noua. Traieste-ti viata. Nu o lasa pe ea sa te traiasca. Treci prin durere, dar nu uita de tine. Redescopera-ti inima si capacitatea de a iubi. Chiar si pe cei care te-au vazut o clipa fara masca si te-au ranit.

marți, 19 octombrie 2010

Batai de inima pentru dureri de cap

Nu ne sta in putere sa facem lucruri uriase, ci numai lucruri mici cu iubire uriasa.A gresi e omenesc, a ierta este, se pare,  supraomenesc. In viata uitam de cele mai multe ori masurile exacte. Nu de alta, dar foarte multe dintre actiunile si greselile noastre sunt insotite de adverbul “prea”...
Iubim prea mult, de prea putine ori gasim masura exacta, suferim prea mult, gresim prea mult si iertam prea putin. Exista greseli mai grave sau greseli mai putini grave. Exista oameni care stiu cand trebuie sa ierte si oameni care nu stiu sa ierte. Iertarea nu o faci in beneficiul persoanei care a gresit, ci o faci pentru sufletul tau, pentru linistea ta. Daca nu esti capabil sa ierti, suferinta ramane undeva in suflet si chiar atunci cand crezi ca te-ai vindecat de vechile rani, suferinta recidiveaza. Crezi ca intervine uitarea si ca timpul care vindeca orice rana. Ai impresia ca esti vindecat sau chiar te simti vindecat. Insa undeva in coltul sufletului, picatura cu picatura, suferinta isi revarsa veninul. Te consuma incet, dar sigur. Dar se poate ca dupa ani de zile sa te intrebi cum ar fi aratat viata ta daca ai fi stiut si ai fi putut sa ierti atunci, si nu abia acum. Cat trebuie sa lasam in urma noastra si sa depunem intr-un colt al sufletului si cand trebuie sa spunem stop lucrurilor care ne fac rau? De ce sa iertam? Iertam ca sa putem trai impacati cu noi insine, pentru ca sa putem merge mai departe cu fruntea sus, lasand in urma tot ceea ce ne-a facut rau.
...
Eu personal cred in cuvinte, lucrez cu ele, sint parte din mine si le respect.Chiar daca viata si lumea sunt mult prea complexe, fie si in superficialitatea lor si nu putem defini, cataloga, eticheta, alege, destitui sau premia oameni numai pe baza cuvintelor. In ciuda faptului ca eu sunt mult mai mult decat atat si cred asta despre fiecare in parte.Cuvintele capata un sens real in momentul in care vedem dincolo de ele…asta daca nu te opresti la cuvinte si poti merge dincolo de ele...pentru ca eu am mers...Este o contradictie, stiu, dar elibereaza-ma de tine.

luni, 18 octombrie 2010

Ganduri de mama * Astazi sint sensibila.

"Cu mult inainte de a te fi nascut,
Te vedeam stand in usa dormitorului,
O fetiscana oachesa, micuta, ochii jucausi
Alegandu-ma sa-ti devin mama.
Acuma, iata, tu ma chemi si vin;
Te- nconjur cu bratele-mi
Cu respiratia-mi
Tu strange-te in mine
Pana cand linia pieilor noastre
Isi va fi uitat separatia
Ca iarasi viata sa-ti dau."

Nu cunosc autorul poeziei dar mi-a atins cea mai sensibila parte a sufletului, descoperind-o in perioada in care am aflat ca voi deveni mama. M-am regasit in aceste versuri pe care le-am dedicat copiilor mei.

A venit pe lume intr-o dupa amiaza tirzie de primavara, dupa mai mult de 30 de ore de chin "o fetiscana oachesa, micuta cu ochii jucausi". Chiar daca varsta-mi era frageda, imi aduc aminte, aproape fiecare pas al sarcinii, al nasterii... minunea maternitatii. Am crescut impreuna. Cel putin asa am simtit eu si, cu certitudine, nu sint mama perfecta. Cu siguranta am lipsuri dar sunt mindra de mine, de ceea ce am putut face. De copilasii mei!

Peste ani, intr-o dimineata mohorita de iarna timpurie, soarele a stralucit din nou. Un nazdravan firav dar cu plamini puternici m-a facut, pentru a doua oara, mama.
Gust in fiecare zi din cupa implinirii ca mama, ca femeie. Am plans la fiecare lacrima care s-a rostogolit pe obrajii copiilor mei si am ris impreuna cu ei. M-am bucurat de fiecare etapa parcursa, de primii pasi si primele cuvinte. Am mers "impreuna" la gradinita, la scoala, si tot impreuna am facut primele bastonase, adunari, compuneri...
Am avut perioade bune si rele dar am inteles ca formam o echipa, un tot, si ne este bine asa.

joi, 14 octombrie 2010

Frumusetea de a fi tu

Dupa cum v-am obisnuit, toate scrierile mele se intimpla in urma unor discutii sau realitati cu care ma confrunt. Pornind de la o "barfa" cu un om drag sufletului meu am incercat sa intorc frumusetea umana pe toate partile si am concluzionat ca avem suficient timp sa vorbim despre subiect. Frumusetea este substantiv feminin in toate limbile pamintului, si pentru toti barbatii pamintului, si nu ar trebui sa uitam niciodata aceasta realitate.
Femeile au fost, si sint, cele mai sensibile la frumusete. Lor frumusetea le este accesibila. Barbatii doar aspira la ea. O vad, o admira, ii inchina poeme si se lasa patrunsi de ea. Femeile o traiesc in fiecare zi, se identifica, devin una cu ea, reprezinta frumusetea.
S-au spus despre frumusete multe vorbe de duh si s-au scris volume intregi. Concluzia este ca frumusetea se asociaza foarte bine fericirii. Pentru om aceste doua notiuni sint inseparabile. O femeie fericita este o femeie frumoasa. O femeie indragostita este o femeie frumoasa. Pentru ca si dragostea este legata, intr-un fel magic, de frumusete. Toate acestea le stie si le simte orice om. Barbat sau femeie, tinar sau batrin.

Si totusi, prima impresie, cea pe care trupul (fizicul), o lasa asupra ochiului si instinctelor, de cele mai multe ori este hotaritoare. Pina si cei mai "intelepti" dintre noi cadem in plasa impresiei trupesti. Daca descoperim frumusetea fizica sintem dispusi sa plecam in cautarea frumusetii sufletesti. Dar oare de cite ori nu ne-am simtit inselati pentru ca nu am putut descoperi acea frumusete interioara pe care am crezut-o existenta intr-o frumusete fizica? Inselaciunea vine din faptul ca nu punem in aplicare ceea ce stim deja si fara a avea experiente dureroase, ceea ce se afla ascuns in sufletul nostru: adevarul despre frumusete. Frumusetea nu exista in afara fericirii. Fericiti fiind, vedem toti oamenii mai frumosi.

Pacatul lumii moderne este acela ca a incercat sa ingradeasca frumusetea in canoane, norme si dimensiuni. Iar pacatul oamenilor este ca se supun acestora, ridicindu-le la rang de legi estetice. Femeile accepta sclavia modei si se supun incintate, nerabdatoare si curioase.
Cite tinere nu si-au distrus sanatatea, echilibrul psihic si sufletesc, viata si fericirea, straduindu-se sa se incadreze in aceste norme! Asadar, cu fericirea distrusa se mai poate vorbi despre frumusete?
De ce tindem sa devenim altfel? De ce sintem in permanenta competitie cu noi si mereu nemultumite de infatisarea care ne-a fost daruita? Am uitat, se pare, ca totul are un scop, o ratiune in planul divin. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne ingrijim si sa ne respectam. Insa fara a face din asta un tel in viata. Sa ne bucuram de noi si de cei care ne inconjoara si sa fim fericite pentru ca fara fericire nu se poate vorbi de frumusete

marți, 12 octombrie 2010

Gripa nervoasa

De cand ma stiu, mi-a fost groaza de gripa "datorata" schimbarilor de temperatura sau anotimp. De febra cu care se insoteste, nas infundat, ochi inlacrimati. Imi aduc aminte de ceaiurile fierbinti pe care mi le administra, cu forta, mama sau bunica. Sau de amestecul miraculos rezultat din ou crud, lapte si miere, adica sodou. La fel mi se intimpla si acum, nescapind nici de racela, si nici de cicaleala mamii. Am simtit alaltaieri o stare de rau. Ca si cum as fi baut, desi n-o facusem. Ma durea capul. O durere surda, apasata. Iar seara s-a declansat. Cu febra, frisoane si cosmaruri. De fapt, nici nu stiu daca am dormit in ultimele doua nopti sau a fost un soi de delir febril.
Ma simt, acum, ca anesteziata. Stiu ca, la noapte, va fi la fel. Mi-e groaza de febra si nas infundat si ma rog sa nu-mi pierd vocea pana diseara, cand voi termina cu stirile. Mai mult, gripa, la fel ca durerea sacaitoare de masea, imi da o stare de nervi...

marți, 5 octombrie 2010

Galagie mare in capul meu


"Psihologul imi spune ca am probleme serioase, dar vocile din cap imi spun ca nu e adevarat....." (nu stiu unde am citit-o, dar mi-a placut)
 
Generalitati subtile: poluarea fonica reprezintă totalitatea sunetelor produse de oameni, animale sau de aparatura si masini, care deranjeaza activitatile cotidiene.
Hartuita de o multime de informatii, pe langa telefonul ala care a tot sunat, am incercat sa ma deconectez putin de la realitate. Mi-am luat o carte sperind ca o sa-mi limpezesc creierii  in lectura. Sa fiu macar o zi “off line”. Nici gand sa-mi iasa.  Cand ma bucuram ca totul este “roz”…o masina de gaurit, cu rotopercutor, s-a incapatinat sa intre in dormitorul meu. Perna sub cap, perna pe cap, pilota peste perna…in zadar. De undeva, se aude brusc: BANG! Vecina de “sub” mine are ciuda pe calorifer. Am senzatia ca vrea sa-l aeriseasca in atentia celuilalt vecin: “gauritorul”. Sau o fi auzit si ea ca RADET-ul ne da caldura? In sfirsit. Ma resemnez cu gindul ca o sa dorm diseara. Mai devreme. Si vine seara. Nici nu apuc bine sa-mi intind oasele’n pat, pentru ca ma trezeste la realitate un mesaj de la vecina pizmoasa: “ma maltratezi psihic. Schimba-ti patul pentru ca scartaie si copiteaza mai usor pe tavanul meu proprietate personala, tocurile tale’mi toaca neuronu’. In prima faza ma amuz…Ma ridic din patul unde eram semiasezata, merg la bucatarie, aprind o tigara si incerc sa ma relaxez. In loc de asta, o forta nevazuta ma lipeste de geam. Scartait, frine, tobe sparte…Accident? Noroc ca peste drum este spitalul! Deschid timid geamul si mi-e dat sa vad spectacolul de seara cu seara care s-a mutat in toiul noptii: curse de masini “jmechere”, cu “bazati” (pe mama şi tata) la volan, cu cite o pipita in dreapta…urme de frine pe straduta ingusta, miros de cauciuc incins, aplauze, injuraturi si hohote de ris…Off…vreau sa mi se scada de la intretinere o suma care sa reprezinte poluarea fonică. Sau de la biletele de maxi si autobuz pentru ca sunt obligata sa ascult muzica din castile vecinului de bancheta sau de bara, in drum spre…treaba mea. Poate imi iese astazi…

luni, 4 octombrie 2010

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Ne subjuga fitele

Fetelor, mergem la Paris sa spargem niste mii de euro pe colectia toamna-iarna? Dar sa aiba, musai, Swarovski sau Ceaikovski. Sa aiba ceva, orice! Hai ca Salonul Auto este deschis si am auzit ca, anul asta, producatorii nu folosesc modele feminine, ci masculine. Sa ne atraga pe noi. Poate ne cumpara pitiponcu' bine geluit, si foarte tatuat, vreun X,S,L...6 sau ce Dzeu se mai "poarta". Dar sa fie rosu, decapotabil si "inoxat" ca sa dea bine la cafeneaua aia noua din Dorobanti. Da, cu voi vorbesc papuselelor. Siliconate si nesifonate, intretinute si parfumate excesiv. Voi, care ne iritati retina si ne zgiriati auzul la fiecare aparitie. Chiar si televizata. Acolo unde va disputati sponsorul aflat in vreun cantonament, unde va etalati toaletele sclipitoare si, de multe ori, penibile si unde, spre deliciul nostru, va paruiti intre voi sau va palmuiti presupusii iubiti, in direct.


Categoric suntem  o natie plina de fite si din ce in ce mai lipsita de caracter! Job-ul gold este lauda. Ne trimbitam achizitiile de haine, masini, case si bijuterii sau ceasuri celebre.  Sa moara de invidie toti cunoscutii.  Ce sa discutam .... in randul fitosilor nu poti intra, sau ramane sa concurezi, decat daca ai ultimul racnet de masina, casa, bijuterie sau eventual un partener bogat si celebru ! Am o nedumerire:  totusi de ce nu ne laudam cu o carte buna pe care am citit-o, cu ultima piesa de teatru la care am fost sau cu faptul ca am ajutat un batran sa treaca strada dupa ce i-am cumparat o paine? Pentru ca nu este trendy,nu? Este sub demintatea noastra de fitosi. Imaginea conteaza. Maxim. Fitosii nu au culoare si nivele de cultura, ei sunt de pretutindeni. Dar ca fitosul roman nu-i nici unul. Pe sistemu' lu' Copilu de Aur:


“Esti fitos mare fitos, pe placul meu!

Arati bine esti frumos, esti genul meu!

Am fite care' ti plac tie !

Eu sunt unu la o mie!

Eu sunt genul care-ti place, si t'atrage!”


Mai am o nedumerire! Cine isi mai aminteste oare de Bucurestiul de alta data, de plimbarile nocturne “la Sosea”, de sucul de la dozator ? Nimeni, pentru ca suntem inconjurati de  “pitiponci si pitipoance”. Sunt cei care isi cumpara telefoane cu de toate. Chiar suflate cu aur.  “Lumeeee...lumeeee.....sooooroooo lumeee...” La ce le folosesc, incotro ne indreptam? Trist este ca o sa-i tot vedem. Si ziua, si noaptea, cu ochelari de soare la ochi pentru ca sunt, aparent deranjati, de luminile din clubul unde-si petrec tristetea la agatat...pe acelasi sistem:


“ Tie ti'a placut vrajeala mea!

Si'am intrat la inimioara ta,

Eu sunt diferit, eu sunt jmecherit,

De fraieri te'ai plictisit!”


Si gata. Mi-e teama ca, luata de val, ma transform in fitoasa cu rate neplatite la banca, frigider gol, restante la intretinere, telefon care nu functioneaza si abonament RATB. Nu ride ca si tu esti fitos! :)

joi, 30 septembrie 2010

Pierdut bun simt!

Astazi sint suparata, indracosata, inversunata...M-am trezit cu nodul in fata, cu gindul obsedant sa plec din tara javrelor ordinare si cu creierii ametiti rau. Nu, nu am baut daca asta va trece prin minte. Nu au trecut multe zile de la marea campanie a curateniei "let's do it" (ce?) si peste tot este o vraiste de nedescris. Ramin totusi la bunul simt pierdut, dar revin si cu o critica la adresa celor care cred ca totul le apartine si, neaparat, exista o Marita la coada lor sa le stringa mizeria.


“Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”- zicea Einstein.

Acum, cica Romania va creste prin bun simt si responsabilitate spun clasicii in viata…Antonescu si Basescu. Ha, ha, ha, ce ma pocneste risul cind ii aud. De fapt ce este bunul simt? Cum il mai identificam? “Bunul simt” este o constructie verbala folosita pentru a descrie ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor.  Insa cum nimic si nimeni nu e perfect… Dupa ce am trecut prin comunism, am ajuns in acest capitalism perfect! Dar acum suntem martorii uneia dintre cele mai crunte crize economico-finaciare. Unde s-a rupt lantul, care este veriga lipsa? Poate sa fie lipsa bunului simt? Cu totii ne-am bucurat de presupusa democratie si de toate lucrurile noi si frumoase pe care ni le-a oferit. Si dintr-o data s-a lasat o tacere asurzitoare si s-a creat panica. Parca cineva a scos boxele din priza atunci cand cheful era in toi. Am vrut libertate…dar nu libertatea asta.  Poate ca in ultimul ceas o sa ne trezim si o sa ne dam seama ca bunul simt ne-ar fi salvat.  Ca bunul simt sta la baza lucrurilor bine facute, chiar daca lacomia si vanitatea ne dau tot timpul tarcoale.  Ar trebui sa ne reactualizam sistemul de valori, sa admitem ca lipsa de bun simt ne-a dominat, si sa schimbam ceva. Avem noroc ca unii dintre noi avem parinti si bunici. Oameni care au trait si inainte de 1989 , oameni care ne-au educat si de la care am putea reinvata, cel putin, regulile elementare ale bunului simt! Pana atunci suntem…ma asta, ba celalalt, injuram si suntem injurati pe la toate colturile, ne mai infigem cate un “cutit” intre coaste, impuscam pisici, aruncam gunoiul pe geam, ne dam buzz-uri disperate pe mess…spionam…si, in final, ne cam dam in cap cum se iveste prima ocazie.

Cu respectul cum ramine?


Omul se cuvine a fi respectat in virtutea faptului ca este om, indiferent de culoarea pielii, a ochilor, de varsta, de statura, de etnie…Respectul se gaseste mai greu in Romania zilelor nostre, incepand de la o conversatie cu o persoana care nu te lasa sa iti termini fraza inceputa  si pana la faptul ca toata lumea critica, indiferent daca cineva a facut un lucru bun sau foarte bun. Tot timpul trebuie sa fie ceva de comentat! Respectul se castiga si asta stie toata lumea.

De ce am ales sa public acest interviu? Nimic mai simplu! La fiecare pas ne lovim de lupi moralisti, de un presedinte care ne cere sa nu-l umilim, in schimb nu rateaza nici un moment in care ne demonstreaza lipsa de respect, de sefi care ne cer, dar nu ofera si lista poate continua.
Victor Ciutacu, un nume care nu are nevoie de prezentari pompoase, un jurnalist pe care il apreciez si cu care nu intimplator  am ales sa vorbesc, mi-a “predat” o lectie de respect impletit cu modestie,  si pentru ca tocmai astazi, pe blogul personal, este un post care face referire la subiectul in discutie: RESPECTUL.

Catalina Bogdan : Cat de important este respectul la romani?

Victor Ciutacu    : Respectul ar trebui sa fie important la romani dar, din nefericire, a devenit o floare rara. Ar trebui sa fie foarte important. Intr-o societate normala, asezata si civilizata se pleaca de la respect. Respectul se refera la tot. Respectul se refera la respectul fata de aproapele tau sau cel cu care te intalnesti, respectul se refera la respectul fata de munca, se refera la  respectul fata de mediul inconjurator si, in general, la orice. Daca nu este respect intr-o tara, aceea nu poate deveni respectabila.

C.B.  : Ce ne invata cei sapte ani de acasa?

V.C.   : Cei sapte ani de acasa ar trebui sa ne invete dar, din pacate, sunt din ce in ce mai rari cei care au acest concept. Ar trebui sa ne invete buna credinta, cinstea, normele de comportament si foarte multe altele, dar, cum spuneam, ar trebui. Nu spun ca nu mai exista oameni care au cei sapte ani de acasa, Slava Domnului, inca mai sunt.

C.B.   : Cum ne castigam respectul?

V.C.    :  Prin comportament, asta este evident. Ai un comportament care impune respect, atunci primesti respect.

C.B.   : Dumneavoastra cu ce va respectati?

V.C.   :  Incerc sa ma respect prin comportament in primul rand si prin atitudinea publica pe care o am. Incerc sa-mi respect familia si prin asta consider ca ma respect si pe mine. Incerc sa-i respect pe cei din jur in masura in care merita sa fie respectati. Si, in general, ma respect prin a-mi satisface micile capricii care tin de confortul personal.

C.B.   : Ce se afla intre respect si lipsa de respect?

V.C.   : Lipsa.

C.B.  : Daca nu ai maniere, dai dovada de lipsa de respect?

V.C.  : Nu neaparat. Daca nu ai maniere te poti corecta. Nu este obligatoriu ca manierele sa le ai din nascare sau din scoala, dar daca continui sa fi nemainerat  fara a incerca sa te corectezi se poate ajunge si la lipsa de respect, in primul rand fata de tine, apoi fata de celilalti.

C.B.  : De ce cerem daca nu oferim respect?

V.C.  : Respectul nu ar trebui cerut. Respectul ar trebui sa fie impus. E absurd ca ceri sa fi respectat.

C.B.  : Vedetele se respecta?

V.C.   : Unele da, unele nu. Este foarte greu de generalizat. Si, depinde ce vedete pentru ca notiunea a devenit foarte relativa. Exista o sumedenie de persoane, autointitulate sau decretate de  media, vedete.

C.B.  : Dumneavoastra spuneti NU lipsei bunului simt?

V.C.  : Nu imi place sa fac declaratii pompoase, dar DA spun. Mi-ar placea sa fie mai mult respect, mai mult bun simt.



Interviu realizat in cadrul unei campanii desfasurata de Radiolynx

vineri, 24 septembrie 2010

Sublima liniste sufleteasca

Ce poate fi mai placut omului decit linistea sufleteasca? Nici una dintre placerile lumii nu poate fi la inaltimea acestui sentiment. Dar, asa cum ne-am obisnuit, pentru a capata acest "cadou", omul este supus, nu intimplator, la nenumarate incercari. Si intre toate, indoiala este cea mai perfida. Cind stii ca deasupra ta vegheaza forte infinit superioare tie, capabile sa te inalte pina la dimensiuni divine, te cutremuri si incerci sa fii demn de darurile care ti se ofera. Cind te indoiesti insa, nici un efort nu se mai justifica. Nici o suferinta. Nici o speranta.  Sa fie totul o simpla inventie a mintii umane? Oare sintem atit de infricosati incit sintem in stare sa ne inventam idoli si explicatii savante, doar pentru a ne crea un iluzoriu adapost? O iluzorie nemurire? Unii spun ca da, dar aceia sint mai nefericiti decit insusi diavolul si nimic nu-i poate mingiia. Adevarata solutie, in lipsa unei certitudini, nu poate fi decit sublima liniste sufleteasca. Sintem sortiti pieirii? Si ce daca? Nimic nu ramine din noi dupa moarte! Atunci e cazul sa ne bucuram acum, cit mai avem timp. Daca, sa zicem, niminc nu exista dincolo de aceasta viata, cu atit mai  mult sintem datori sa fim mai buni si ingaduitori unii cu altii, pentru ca doar noi sintem toata bunatatea lumii. Nimeni altcineva.



Sa mai facem un exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim ca maine am afla ca murim. Cu totii. Ce sens ar mai avea atunci sa fim rai unii cu altii? Mincarea, atita cita este, ar fi mai mult decit suficienta pentru toata lumea. Bolile, asa cum sint, ar fi toate la fel de serioase si necrutatoare, pentru ca ne-ar amari pina si ultima noastra zi de existenta. Desigur, toti cei care astazi cladesc viitorul s-ar opri descumpaniti si ar ofta din adincul sufletului, descurajati si ramasi fara ocupatie. Toti cei proecupati sa faca politica, sa-si dobindeasca averi sau sa cucereasca imperii, ar pati exact la fel. Nimic nu i-ar putea determina pe oameni sa se agite pentru vreun scop, pentru simplul motiv ca nici nu scop nu ar parea suficient de important pentru a-ti irosi ultima zi din viata cu el. Probabil ca in primele momente ar fi o sinceritate pe Pamint, de luna, soarele si stelele s-ar induiosa de atita jale. Dar, oricit de tristi si disperati ne-am dovedi, e limpede ca nu ne-am petrece ultima zi din viata plingind. Dupa ce ne-am reveni din soc, am incepe sa ne luam adio unii de la altii. Ne-am cauta rude, prieteni, aliati si chiar dusmani si le-am spune tuturor ca este timpul sa ne luam la revedere. Si ne-am jelui din nou, si iarasi ne-am induiosa de soarta noastra crunta. Bineinteles, ca  dupa citeva ore ne-am plictisi de uraturi si pupaturi si abia atunci am simti adevarata durere. Abia cind am ramine singuri, fiecare cu el insusi sau, cel mult cu copiii si rudele apropiate. Singuri in fata doamnei cu coasa si a vesniciei verdictului final.

Sugrumati de neputinta, unii nu ar suporta presiunea si s-ar sinucide, altii ar deveni furiosi si, probabil cei mai multi, s-ar arunca pe prima sticla de bautura incercind sa-si amorteasca durerea in alcool. Abia spre seara ultimei zile s-ar lasa, in sfirsit, linistea. Si abia atunci s-ar vedea cit de putini dintre noi au fost oameni cu adevarat. Acestia, senini si calmi, ar iesi in strada si ar privi cu dragoste spre cer, asteptindu-si sfirsitul. Singurele lucruri prin care se deosebesc de ceilalti ar fi linistea lor, calmul si echilibrul desavirsit cu care sint dispusi sa infrune moartea. Detasarea de lume, si de agitatia ei, nu ar fi pentru acesti oameni decit o simpla manifestare a demnitatii si in lumina ultimului amurg, ei ar straluci ca niste zei. Apoi, desigur, am muri cu totii.

Unul dintre marile secrete ale puterii, din toate timpurile, este tocmai acest sentiment de liniste in fata mortii. Marii initiati, recomanda discipolilor sa traiasca permanent de ca si cum moartea ar fi doar la un pas in spatele lor. Daca acest gind devine o permanenta, omul va capata ce-i trebuie pentru a accede la puterea zeilor: linistea sufleteasca. Nu credinta oarba intr-o nemurire promisa de Dumnezeu in schimbul fidelitatii, nu credinta in miracolele stiintei, nu increderea in fortele raului...NU. Doar gindul ca murim maine, ca moartea este la un pas in spate, ca ne sufla in ceafa si ne sopteste suav ca a sosit timpul s-o imbratisam, ne poate ajuta. Indiferent cit de prosti sau inteligenti am fi. Si daca traind astfel, am invata sa ne zimbim unii altora, atunci am putea fi fericiti. Fie si pentru o clipa.

vineri, 17 septembrie 2010

“ Jurnalistul – actor social”



Concursul naţional “ Jurnalistul – actor social” este organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în cadrul Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Implementarea concursului este asigurată de S.C. Media One S.R.L., iar buna şi corecta desfăşurare este asigurată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizaţiei profesională de creaţie şi utilitate publică în domeniul presei.
Conform regulamentului (care poate fi consultat de către ziariştii din presa scrisă, televiziune, ziaristica online, radio şi fotoreportaj pe adresa www.2010againstpoverty.eu), concursul se va desfăşura în două etape, în perioada 14 septembrie – 1 decembrie 2010). Fiecare participant poate trimite, în prima etapă (14 septembrie – 4 octombrie) cîte cinci materiale de presă, publicate) difuzate înainte de data începerii concursului. Ziariştii acceptaţi pentru etapa a doua vor prezenta cîte un material de presă care nu a fost prezentat în prima etapă. Festivitatea de premiere va avea loc în 8 decembrie.

marți, 14 septembrie 2010

Lantul libertatii 2

Iar m-a lovit insomnia. De data asta si cu durere de masea. De minte! Si doare tare. Cert este ca in incercarea disperata de a adormi (ce ma oftic cind stiu ca voi dormiti) m-a pocnit Lantul libertatii. Asa ca am revenit.
De pilda, in dragoste daca vrei sa obtii iubirea nelimitata trebuie sa suferi refuzind toate iubirile marunte, daca vrei sa obtii adevarata fidelitate trebuie sa acorzi o libertate deplina persoanei iubite, daca vrei sa atragi trebuie sa suferi respingind...
In politica, parerea mea este ca in primul rind trebuie sa  induri disciplina unui partid, a unui grup de partide, pentru a avea libertatea de a-ti impune, intr-o zi, propriile pareri.
In razboi, trebuie sa inveti sa respecti ordinele superiorului tau pentru ca, mai tirziu, sa fii capabil sa dai tu insuti ordinele potrivite. Trebuie sa stii sa scarifici o batalie pentru a putea castiga razboiul. Trebuie sa induri umilintele prizonieratului pentru a supravietui si a putea obtine, la un moment dat, victoria finala.
In aceasta perspectiva, numai cel care invata sa poarte in spate lanturile vietii, invatind sa depaseasca suferintele de tot felul, capata forta de a se elibera definitiv. Sa te plingi ca esti incercat prea greu de soarta, inseamna sa ignori acest adevar demonstrind ca nu esti constient de valoarea spirituala pe care o ai. In schimb, ar fi un cinism sa le cerem celor care sufera sa se bucure de durerea care le-a fost data doar ca, prin aceasta suferinta, vor capata o forta spirituala proportionala cu durerea lor! Cu atit mai mult cu cit aceasta compensatie este valabila numai pentru cei care vor sa invete ceva din suferinta lor. Dar, fara falsa modestie, le putem recomanda sa fie foarte atenti la semnele pe care nevazutul le aseaza in calea lor, pentru ca, precis, ceva foarte important o sa le fie dezvaluit.
Sa revin la cei care se antreneaza din greu, cu rucsacul in spate. Pare logic sa o faca atita timp cit stiu ca vor participa la un concurs. Dar daca nu stiu? Cum rezista ei suprasolicitarii? Care mai este resortul rezistentei lor? Sigur, oricaruia dintre ei ii este limpede ca antrenamentul il face mai rezistent la efort, dar citi vor accepta chinurile iadului pentru o ipotetica victorie, intr-un ipotetic concurs? Sa fie oare credinta singurul suport al suferintei pamintesti? Nu. Mai exista ceva. Acest ceva este convingerea nestramutata ca legile Universului sint intr-un perfect echilibru si se aplica in toate partile lui componente.
Asadar, daca soarta iti rezerva o mare durere, o mare suferinta, trebuie, daca nu te sprjini pe credinta, sa incerci sa intelegi care este cimpul de forte care a produs fulgerul care te-a lovit. Daca nu intelegi, vei continua sa gresesti si te va lovi din nou. In schimb, daca intelegi, pe linga faptul ca devii mai intelept, stii exact unde greseai si intreaga forta a fulgerului va sta la indemina ta. Si abia atunci, cind vei vedea ce putere imensa stapinesti, te vei bucura ca ai fost harazit, cindva, sa cari lanturile supunerii care ti-au adus libertatea.

joi, 9 septembrie 2010

Lantul libertatii

Contrariile se afirma si se infirma prin contrarii. A privi in stinga atunci cind vrei sa mergi in dreapta poate fi un semn al disimularii si al prudentei, dar sa pui o greutate in talerul din stinga al balantei pentru a-l ridica pe cel din dreapta inseamna a cunoaste legile echilibrului.Cum legea lumii este aceeasi peste tot, daca vrei sa fii liber trebuie, mai intii, sa inveti ce inseamna supunerea. Ascultarea este, prin urmare, gimnastica libertatii si pentru a ajunge sa faci ceea ce vrei, trebuie, in prima faza, sa faci ceea ce nu vrei. Oricit de mult ne-ar placea sa ne slujim fanteziile, a implini numai ceea ce trebuie sa vrem inseamna a exersa si a face sa triumfe ratiunea si vointa.
Sa ne imaginam ca sintem cu totii un grup de alergatori. Dintre noi, cei care se antreneaza cu consecventa sint, desigur, mai buni. Intotdeauna, intre cei care participa la cursa vietii, exista si unii care doresc marea performanta. Aceea de a fi campioni. Ei se vor stradui si se vor antrena in conditii din ce in ce mai grele: pe ploaie si cu vintul in fata, vor alerga pe nisip, vor urca pante cit mai abrupte. Desigur, nu le va fi usor. Chiar daca aparent isi provoaca o suferinta inutila, inegala cu telul propus, totusi, dupa atita munca, dupa atita suferinta, in ziua concursului, eliberati de toate poverile si purtind in picioare forta acumulata in orele de antrenament, ei vor zbura, pur si simplu, pe linga ceilalti concurenti. Intelepciunea de a fi alergat din greu, intr-un mod neplacut, pentru ca intr-o zi sa poata alerga usor, fara efort, le aduce victoria finala, tot la fel de sigur cum talerul drept se ridica printr-o greutate plasata in talerul sting.
Regula acestei suferinte, care ne obliga sa facem exact ceea ce nu ne place pentru a dobindi forta de a obtine ceea ce vrem, se aplica peste tot. Inclusiv in dragoste, in politica si in razboi. Dar, despre asta, intr-un episod viitor.