marți, 27 aprilie 2010

In memoriam - Constantin Balalau

O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar eu imi iau ramas bun, pastrindu-l viu in amintire, de la cel care a fost Constantin Balalau. Inca nu pot sa accept ca, fizic, nu mai este printe noi si imi pare nespus de rau ca nu i-am spus niciodata cit l-am apreciat.



Pe Constantin Balalau l-am admirat din prima clipa in care l-am privit in ochi si i-am strins ferm, dar cu emotie, mina. Asemanarea dintre el si tatal meu m-a izbit. Mai tirziu aveam sa aflu ca erau nascuti in aceeasi zi, aceeasi luna, la o distanta de citiva ani.


Avea toate darurile dumnezeiesti pentru a continua tot ce si-a propus: impunator,charismatic, voce
calda si egala, inteligenta percutanta si privire patrunzatoare. A fost primul om pe care l-am cunoscut cind am pasit in Buftea. Omul care mi-a dat votul de incredere si care m-a invatat sa iubesc orasul, sa iubesc oamenii de aici si care a contribuit semnificativ la decizia mea de a ma muta in Buftea. Cuvintele sint de prisos. Am crezut ca Bala este nemuritor.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, OM bun!

vineri, 23 aprilie 2010

Constantin Balalau a plecat dintre noi

Buftea este in doliu. In aceasta seara, in jurul orelor 19.00, fostul primar al orasului, Constantin Balalau, a plecat dintre noi. Inima lui a incetat sa mai bata. Aduc un ultim omagiu omului care a avut o vorba buna atunci cind am avut nevoie. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei.

http://www.expresuldebuftea.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1314:fostul-primar-constantin-bllu-a-decedat&catid=35:noutati&Itemid=50#josc7563

vineri, 16 aprilie 2010

Curajul de a ramine TU



Nopti de neliniste si insomnie..Nu-mi aduc aminte de cind nu am mai adormit la o ora rezonabila, parca a trecut o viata…E groaznic sa vrei sa dormi si sa nu poti. Sint inconjurata de caiete, agende, carti si tot felul de hirtoage. Batrinul laptop gifaie sub presiunea site-urilor de stiri. Imi lipsesc. Imi lipseste microfonul. Imi lipsesc ascultatorii. Ploua, iar eu incerc cu ochii mintii sa vad cum florile isi deschid petalele sa-si faca stocul de apa. Sau mi se pare. Si uite asa, tot trecutul da navala asupra mea si se contopeste cu prezentul. Ce harababura! Oricit m-as supraveghea, uneori, niste ginduri ies la iveala prin cite o idée care o ia razna si, citeodata, ii dau dreptate lui Satre care a spus ca povestea unei vieti, e povestea unui esec. Si-mi tin lectii de morala de dimineata pina seara. Alteori, m-as intinde pe pat sa mor. Sint momente cind ma simt satula de viata. Cind sint prea obosita si-mi scade rezistenta morala. Mai mult ca orice, ma doare si oboseste incorectitudinea oamenilor provenita din nesimtire, incapacitate lene sau ipocrizie. Cred ca toti ne dorim, din cind in cind, sa murim. Dar nu pentru multa vreme. Pina la urma traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata a carei ratiune finala inca nu o cunoastem. Cert este ca oricit de “tocita” sint acum, nu as schimba viata mea pe a nimanui. Cel mai minunat dar cu care am fost inzestrati este gindirea. Pacat ca acordam atit de putina atentie acestui lucru. Intr-o lume in care cuvintul VALOARE este compromis sau aruncat de colo-colo, in care notiunea de IDENTITATE stirneste zimbete pe buze, inca am curajul si demnintatea de a fi EU si sa-mi pastrez identitatea si sa accept ca nimic nu este absolut bun, sau absolut rau.


Ce scandal este in strada. Huliganii de catei s-au luat la cearta. Si astia isi revendica drepturile. Gata. Imi fumez tigara de noapte buna, sau buna dimineata, si incerc sa adorm…iar s-a facut ora 5.00. Cinta cocosii.

miercuri, 14 aprilie 2010

Ai grija ce-ti doresti


Aproape fiecare povestire despre succes este plina de exemple de respingere, esec, frustrare, grija si dezamagire. Exista totdeauna piedici, tradari si, nu in ultimul rind, aminari. Cei care se socotesc "mari" sau doresc sa devina "mari" atrag, aproape intotdeauna, mari obstracole pe care tot ei trebuie sa le invinga. Dorinta lor de marire atrage dupa sine, pe linga succes, si o multime de neajunsuri. Aceia care-si doresc un lucru fara sa-si imagineze ce va aduce acesta cu el nu-si gasesc niciodata fericirea cind obtin ce si-au dorit. Cind simti lumea din jurul tau si actionezi pentru a obtine ceea ce vrei, Universul raspunde vointei tale si dorinta ti se implineste in mod aproape miraculos. Dar trebuie sa alegi cu grija ce vrei pentru ca se spune ca trebuie sa ai grija ce-ti doresti deoarece, nu-i asa, s-ar putea sa se indeplineasca intocmai. Daca ai avut proasta inspiratie sa-ti doresti sa devii mare sef si chiar devii, cum o mai scoti la capat cind nu mai posibilitatea sa-ti platesti angajatii? Cine e de vina? Tu, desigur. Mai bine bucura-te de succes, savureaza orice reusita, dar nu uita ca viata este o continua schimbare. Doreste-ti lucruri adevarate. Propune-ti sa ai mintea limpede si sa nu fi ipocrit, infatuat si nesimtit, doreste-ti sa devii academician, de exemplu, aspira la faima internationala...Oricit ar parea de exagerat. Sint unii oameni care obtin aceste lucruri, nu? Ce au ei in plus? Inteligenta? Putin probabil. Noroc? Nici vorba. Meritul lor este acela ca nu si-au dorit o functie. Ei au dorit sa inteleaga, sa stie mai mult, sa fie din ce in ce mai competenti, iar succesul social a venit atras de dorinta lor, mai puternica decit a ta. Dorintele bine directionate atrag norocul si modeleaza inteligenta. Asadar, doreste-ti sanatate, fericire, intelegere si doreste-ti sa stii din ce in ce m ai mult. Iar restul poate vine de la sine...

vineri, 9 aprilie 2010

Slefuirea diamantelor ciobite de un amar "trebuie"

"Cuvinte prea mari.... Când îţi vad privirea , imi aduc aminte de momentul in care am simţit ca nu mai vreau acasă. Totusi, cu greu, am plecat in umilinta si mocirla in care trăiesc, gonit fiind de un amar "trebuie"!!!!




Universul este plin de lucruri magice care asteapta cu rabdare ca noi sa le intelegem. Unul dintre ele este, desigur, si sufletul barbatului. Adesea hulit ca ar fi rece si insensibil, sufletul masculului -om se ascunde timid sub valul de reprosuri al "sensibilelor" femei, care se grabesc sa puna etichete fara sa inteleaga. Ca sa iasa in lume, el, capul familiei, se imbraca intr-o armura, isi agata o famura si porneste hotarit la drum, singur, fara sa spere ca cineva, intr-o zi, il va scuti, fie si numai pentru citeva ore, de raspunderile pe care le are. E nevoie de mult curaj ca sa fii barbat. Si el, sufletul lui, o stie cel mai bine. Cind reuseste sa obtina respectul si gloria pe care si le-a dorit, se bucura zgomotos si devine cu prea multa usurinta ingimfat si orgolios. Cind nu reuseste, se straduie sa-si ascunda lacrimile si devine ursuz si razbunator. Asa e el, tare ca diamantul. orice i s-ar intimpla nu poate reactiona decit cu...barbatie.



Sa ne imaginam ca...sufletele noastre, ale tuturor, sint pietre pretioase rupte de restul corpului, pe care le putem atinge si prelucra dupa dorinta. Dragostea ar fi atunci ca un schimb de pietre, facut in vazul lumii, in ziua nuntii. "Eu, cutarica, iti dau tie, cutaroi, sufletul meu sub forma de rubin, pe care sper ca-l vei slefui cu maiestrie, si primesc in schimb, spre pastrare si prelucrare, sufletul tau de diamant". Desigur, pietrele pretioase si semipretioase nu difera intre ele numai prin aspect si marime. Ele au duritati mult diferite si, cu cit e vorba de o piatra mai valoroasa, cu atit se dovedeste mai greu de prelucrat. Atunci poate ca ar fi mai evident de ce unii oameni nu se pot multumi cu orice fel de pereche. Pai, cind ai un suflet de diamant, cum o sa-l schimbi tu pe unul de cristal de stinca, chiar daca este atit de frumos si de transparent? Si daca, sa presupunem ca tu, din prea multa modestie, te-ai putea multumi si cu mai putin, pentru ca apreciezi "ambalajul", ce sanse va avea insa partenera care se trezeste cu un suflet de diamant in palma, sa-l prelucreze cum se cuvine, daca ea nu este obisnuita cu pietre atit de dure? Si de ce ar face-o?

Nu cumva singurele casatorii "valabile" sint cele intre suflete "la fel de tari", cu calitati si defecte complementare, capabile sa se "vindece" reciproc de greseli? Ca si pietrele, sufletele de diamant se gasesc greu printre oameni si, tot cautind si negasind o "pereche" potrivita, unele diamante s-ar putea plictisi sa-si astepte perechea potrivita ai ar putea accepta si un biet malahit in loc de diamant. Ei si? Cine-i de vina? Malahitul are si el valoarea lui, daca-l montezi intr-o bijuterie frumoasa. Da, dar diamantul-barbat nu poate fi prelucrat chiar de oricine. Si, daca n-a ales bine, ramine cam...neprelucrat. Suferinta nedesarvirsirii se amplifica la infinit cind diamantul gaseste intr-o alta pereche, femeia-diamant de care are nevoie...In aceasta situatie conteaza enorm sa stii ce vrei....daca nu, te lasi gonit de un amar "trebuie".

miercuri, 7 aprilie 2010

marți, 6 aprilie 2010

Lumea ca o inchisoare

Un singur spirit umple imensitatea. Este spiritul lui Dumnezeu pe care nimic nu-l limiteaza, nimic nu-l imparte, care se afla intreg pretutindeni, fara sa poata fi localizat nicaieri. Spiritele create de El nu pot insa trai decit in invelisuri adecvate mediului in care au fost "aruncate" de gratia divina. Fara invelisurile respective, aceste semninte spirituale ar fi absorbite imediat in infinit, de forte mult superioare puterii lor. E ca si cum cineva ar arunca picaturi de apa dulce intr-un ocean de apa sarata. Totusi, prin sintagma "forte mult superioare lor" nu trebuie sa se inteleaga un soi de maleficitate a Universului, care sta la pinda si numara greselile bietelor firimituri de spirit. Teribilul Satan nu este nici inger decazut si nici creatura miraculoasa, cu puteri mult peste ale noastre. Daca exista, diavolul nu poate fi decit creatia greselilor noastre, precum orgoliul, avaritia, teama, minciuna, dementa...Pentru Dumnezeu el nu exista. Pentru noi, el este marele ispititor, partea de animalitate, ferocitatea instinctelor exagerate, vanitatea gindirii marginite si false...Dar nu mai mult. Ca o lamurire, am scris "aberatia" asta in completarea unui post de pe blogul prietenului Corvin. Si, cum ar spune el: citeste cine vrea, intelege cine poate!