marți, 23 noiembrie 2010

Si timpul trece...

Toamna tirzie cu dureroase framintari de frunze uscate si cu miracole de apusuri de soare patate de purpura si violet. Zilele, ca un tablou nesfirsit inca, isi schimba in fiecare zi culoarea si dispozitia...Vremea a golit crestetul copacilor iar ploaia marunta si rece a scuturat castanii, presarind aleile cu frunze mari, roscat- caramizii, incrustate in pietrisul argintiu ca niste pete de singe.
Ma intreb, totusi, de ce oare, pe timp de ploaie ne vin in minte prietenii vechi, relatii neconsumate, iubiri interzise, si fredonam cintece in care predomnina cuvintele "dragoste" si "sarutare". Poate pentru ca picaturile de ploaie schiteaza, in caderea lor pe trotuar, gestul senzual al unor buze care se lipesc de altele? Ploile au ceva din vertijul cascadelor si, in afara de caderile naturale de apa, doar sarutarea iti mai poate da vertijul adincimilor in care te poti pierde cu totul. Ploua:) si as bea o cafea dulce pentru ca destul de amare sint povestile de viata si, cu siguranta, ar putea face subiectul unor romane exceptionale. In loc de concluzie, daruind libertatea (dovada suprema de dragoste), daruim viata pe care nu o putem trai cu adevarat, decit subordonind-o inimii.
 Bhromor- Koio Gia
Asculta mai multe audio diverse

Aici sintem noi:)

joi, 18 noiembrie 2010

Extaz

Astazi sint bucuroasa, fericita, extaziata. Am polite, dulapioare, rafturi(cum vreti voi sa le spuneti) noi. Sa-mi traiasca tatal si sa-mi tot faca atunci cind mi se nazare.




marți, 16 noiembrie 2010

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Europa Parc

 

Maria mea s-a intors din Germania. Vestea buna este ca a reusit sa scape teafara din Europa Parc. 

vineri, 12 noiembrie 2010

miercuri, 10 noiembrie 2010

Am implinit 3 ani!





Avem 3 ani impreuna

marți, 9 noiembrie 2010

Fosta iubire (EL si EA)

Fosta iubire - EL

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un numar vechi de telefon.

Aş vrea să te mai văd, dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.

Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că-mi e aproape pasul tău îngust.

A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat şi o adresă...
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Să-ţi spun să te întorci? Astepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce să bea.

Fosta iubire - EA

Nici amintirea nu te mai pastreaza
De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon
Ai fost o nebunie si o raza
Ramai un numar vechi de telefon

Mai vine cineva si mai imi spune
Cate ceva de bine sau de rau
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luand tot ce era al tau

Te acordasem ca pe o vioara
Cantai in (carne) palma, sub barbia mea
Si brusc te-am aruncat pe usa-afara
Si nu ai mai putut de-atunci canta

In front daca eram sau mort de boala
Condamnat sau cu genunchii franti
Dragoste speranta si rascoala
Peste mine trebuia sa canti

Dar acordajul tau a fost vremelnic
Tu ai cantat c-asa stiai ca-mi placi
Si-atunci dintr-un uitat si trist pomelnic
Cu un suras de neputinta taci

Ai fost iubire sau minciuna lunga,
Te rog da voie gandului curat
Din departarea mea sa te ajunga
La orice nume azi te-ai fi uitat

Un telefon uitat si o adresa
Aud ca suferi si traiesti urat
Si-ti cureti zilnic cuvenita lesa
Si tu cu mana ta ti-o pui la gat

Nu mai existi esti traznetul de vara
Ce mi-a lasat in creier cer topit
Si cand te-am aruncat pe usa-afara
Cel mai mult antuncea te-am iubït...

vineri, 5 noiembrie 2010

Adio, maestre!

S-a rugat pentru parinti, ne-a salutat cordial si cardiac si s-a despartit de noi, trist, poate prea grabit, si parca prea devreme, pentru linistea eterna. Flacara marelui poet, Adrian Paunescu s-a stins in aceasta dimineata, pentru ca inima lui obosita nu a mai avut putere bata. Am convingerea ca, la fel ca Eminescu, Adrian Paunescu ramane prin opera lui nemuritor.
Ma doare moartea si neputinta. Ma doare ca ne iubim semenii si valorile abia dupa ce nu mai sint. De ce nu sintem in stare sa le aratam ce inseamna pentru noi atunci cind sint in viata? Cum bine mi-a spus un suflet drag, Cristi Iordache, poet deosebit, nu stim sa ne iubim. Nu vrem, ne fortam sa nu vrem. De parca ar fi o stare de normalitate. Cel mai mare om al culturii romanesti a pierit si noi nu vom afla decit peste zeci de ani ca el a fost acela. A murit o parte din copilaria mea, din adolescenta, si ma uit cu stupoare ca si in fara mortii sintem rai.
E mult mai usor sa arunci cu pietre decat sa apreciezi calitatile. Privire patrunzatoare, sfredelitoare, ochii i-au vorbit pina in ultima clipa, afisind tristete si strigind  durere. Dar nimeni nu i-a auzit. Inima l-a tradat si a murit cu durerea ca tara asta inca sufera, iar el nu poate face mai mult.



Adrian Paunescu - Cu tine


Cu tine viata mea se lumineaza,

Cu tine hotarasc a obosi,

Cu tine urc astenic spre amiaza

Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,

Cu tine este tot si e nimic,

Cu tine-mi infloreste lancea rupta,

Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,

Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,

Cu tine astazi mi se face maine.

Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,

Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,

Cu tine nici tristetea nu e trista,

Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,

Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,

Cu tine-ncep si se termina toate,

Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,

Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,

Cu tine cubul redevine sferic,

Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,

Cu tine reincepe viata mea,

Cu tine e mai greu ca fara tine,

Dar fara tine nu s-ar mai putea.

Ramas bun

joi, 4 noiembrie 2010

Imaginea din oglinda

Ratiunea este "data" tuturor oamenilor, dar nu toti stiu sa se foloseasca de ea. Arta de a o valorifica la justa ei valoare se invata zi de zi, intreaga viata. Ca si stiinta, ratiunea nu numai ca se invata, dar se experimenteaza si se exploreaza mereu, pornind, de fiecare data, de la un alt nivel. Ca sa fie din ce in ce mai inalt (nivelul, caci despre el vorbim), presupunem adeseori, darimarea unora dintre principiile pe care ratiunea se baza pina in acel moment. De aceea, omul care este indragostit de ideile lui, de cunostintele pe care le-a acumulat invatind ani de zile, si care nu este capabil sa accepte ca tot ce considera el ar fi corect ar putea fi, in realitate, fals, se bareaza singur. Piedica pe care si-o pun, din comoditate si din orgoliu, multi oameni invatati, care cred ca adevarul sta numai in formulele matematice este, din pacate, un zid in calea cunoasterii. Ca sa darime acest baraj, trebuie sa-si reaminteasca neincetat ca ceea ce stim noi despre Univers este doar o proiectie tridimensionala a acestuia. Nu mai mult.
Exercitiu de imaginatie, nu? Sa ne imaginam ca pentru citeva minute, noi nu am mai vedea lumea in mod direct, ci doar prin intermediul unei oglinzi.


Ar fi ca si cind am sta cu spatele la lume si am privi in oglinda, nu peste umar, la ce se intimpla acolo. In cazul acesta, tot ce am putea sti nu ar fi tocmai lumea propriu-zisa, ci doar o proiectie a ei. Cu alte cuvinte, in loc sa vedem un om, adica un corp tridimensional, am vedea imaginea lui in miscare, respectiv o proiectie bidimensionala (un soi de film). S-ar putea spune ca in aceste conditii imaginea noastra despre lume ar fi falsa? Neadevarata? Nu, desigur. Daca o imagine este mai putin completa nu inseamna ca este falsa, chiar daca adevarurule noastre despre lume nu ar putea fi decit incomplete, partiale, aproximative, sa zicem. Dar ar continua sa fie adevaruri. Ne-am putea baza pe ele si am putea construi rationamente valabile cu ajutorul lor. E greu de acceptat si, ce-i drept, suna descurajant, dar si fara sa ne imaginam nimic, lucrurile stau tot asa. Pina la urma cit de utila este o imagine in oglinda? Destul de utila pentru o femeie care vrea sa se fardeze sau sa-si aranjeze parul. Imaginea din oglinda reprezinta, in continuare, doar o palida imagine a adevaratei figuri a doamnei, dar ea va putea sa se bazeze pe informatiile reflectate de sticla oglinzii si va putea sa se foloseasca de ea intr-un mod creator. Chiar daca nu vede fiecare atom al pielii. La fel fac si savantii. Cu o indrazneala demna de admirat, toti inventatorii se sprijina pe adevarurile incomplete cu care jongleaza stiinta si fac inca un pas in necunoscut. Daca pasul facut este corect, el se verifica. Daca nu, nu. Lumea ne acorda acest mic avantaj: putem avea incredere in legile Universului pentru ca se respecta tot timpul la fel. In aceste conditii putem avea, macar, siguranta esecului: daca un rationament nu se verifica sigur este gresit. Concluzia  este ca toti aceia carora le plac ideile lor si se tem sa nu le piarda, aceia care se tem de noile adevaruri si nu sint dispusi sa se indoiasca de nimic, sint sortiti sa ramana blocati in fata unui zid de nepatruns, departe de adevar. Ceilalti, fara a fi a priori mai buni, mai au o sansa: aceea de a evolua spre mai bine.